Urmariti-ne

BIOSTIMULARE LASER

Biostimularea LASER este folosită în medicină încă din anii ’80, iar în stomatologie este utilizată pentru a grăbi vindecarea țesuturilor afectate în timpul diverselor tratamente și pentru a reduce durerea.

Stomatologia, din păcăte, este deseori asociată cu durerea, inflamația si edemul (umflătura). Cel puțin aceasta este părerea majorității pacientilor. Însă, datorită funcției de biostimulare a laserului, toate aceste neplăceri pot fi uitate.

Biostimularea LASER este folosită în medicină încă din anii ’80, iar în stomatologie este utilizată pentru a grăbi vindecarea țesuturilor afectate în timpul diverselor tratamente și pentru a reduce durerea.

 

Cum funcționează biostimularea?

Biostimularea este tratamentul prin care energia luminii emisă de LASER produce un răspuns biologic. La nivel celular, metabolismul crește, stimulând creșterea de ATP (combustibilului celular), respectiv îmbunătățește respirația celulară; favorizează sinteza de colagen; favorizeaza drenajul limfatic pentru a reduce edemul; are efect antiinflamator prin scăderea sintezei de histamină și crește producția locală de endorfine. Această creștere a metabolismului local normalizează funcționarea celulară si produce vindecare tisulară.

 

În ce cazuri poate fi folosită biostimularea?

  • Sensibilitatea și durerea sunt aproape inexistente
    Acesta este un motiv des întâlnit pentru anularea programărilor la medicul stomatolog. Însă, pentru pacienții noștri, el poate reprezenta motivul programării, deoarece aplicarea laserului pe veziculele herpetice ajută la scăderea în intensitate a durerii caracteristice și vindecarea se face în cateva zile. Este important ca acest tratament să fie aplicat în stadiul inițial al erupției herpetice, astfel vindecarea se va face mai rapid și scad șansele apariției de recidive.

    Studiile au arătat că episoadele recurente de Herpes Simplex Virus 1 pot fi tratate cu laserul și în stadiul silențios al bolii.

  • Aftele bucale
    Aplicarea laserului pe aftele bucale, mai ales în stadiul de debut, ajută la reducerea durerii și poate preveni reapariția lor în aceeași zonă.

  • Mucozita orală
    Mucozita orală este o afecțiune specifică pacienților care suferă de cancer și primesc tratament anticanceros (medicamentos sau cu radiații). S-a demonstrat că utilizarea laserului este eficientă atât ca tratament, cât și ca metodă de prevenire a acestui tip de inflamație la pacienții care primesc chimioterapie sau radioterapie.

  • Sinuzita
    Biostimularea LASER aplicată la nivelul sinusurilor maxilare scade senzația de presiune asociată cu această afecțiune și ajută la drenajul sinusurilor.

  • Afecțiunile articulației temporo-mandibulare (ATM)
    Trismusul (deschidere limitată a gurii), artroza și durerile articulare sunt doar câteva dintre afecțiunile ATM și pot fi extrem de neplăcute pentru pacient. Mai mult decât atât, ele reprezintă un motiv pentru a evita vizita în cabinetul stomatologic. Însă acum, prin terapia cu laser, durerile specifice vor fi diminuate considerabil, iar mobilitatea articulației va crește. Astfel, și vizitele la stomatolog vor fi mai plăcute deoarece medicul va putea să analizeze ocluzia sau să ia amprente, fără ca aceste lucruri să fie dureroase.

  • Paresteziile
    Parestezia reprezintă senzația de înâepătură sau amorțeală - senzația că anestezia nu trece - și poate apărea după o intervenție chirurgicală (în special după extracția molarilor de minte, dar nu numai). În cele mai multe cazuri, această senzație de amorțeală este tranzitorie și trece fără niciun tratament. În alte cazuri, însă, ea persistă un timp îndelungat. Biostimularea laser reușește să trateze această afecțiune prin aplicarea energiei pe traiectul nervului afectat, astfel încât parestezia să dispară complet sau să se amelioreze. Se recomandă ca acest tratament să fie aplicat imediat după o intervenție chirurgicală mai amplă sau la apariția primelor simptome post-chirurgicale.

  • Nevralgia trigeminală
    Simptomul principal al nevralgiei trigeminale este durerea cu caracterele ei specifice: durere intensă (asemănătoare unui curent electric), însoțită de o senzație de smulgere a țesuturilor regiunii interesate, și are început și sfârșit brusc. Această durere poate apărea spontan sau poate fi stimulată de: aer rece, spălatul feței, masticația, fonația etc.

    Simptomatologia acestui tip de nevralgie poate fi mult diminuată cu ajutorul laserului.

  • Post-extracțional
    Aplicarea laserului pe plaga post-extracțională și de-a lungul liniei de sutură scade sângerarea în prima fază. Ulterior contribuie la scăderea durerii post-extracționale, iar în final promovează vindecarea rapidă prin creșterea circulației sangvine.

  • Implantologie
    Aplicată după inserarea unui implant, biostimularea laser ajută la osteointegrarea mai rapidă, implicit la reformarea osoasă și în acelasi timp, scade durerea post-intervențională.

  • Ortodonție
    Unul din cele mai frecvente motive ale pacienților pentru a refuza purtarea unui aparat dentar este durerea bine-cunoscuta ce apare dupa activarea aparatului. Din fericire, pacientii nostri beneficiaza de biostimulare LASER dupa fiecare activare a aparatului dentar, astfel durerile specifice acestui tratament se diminuează. În acelasi timp, datorita efectului energiei laser asupra ligamentelor parodontale, tratamentul ortodontic va fi mai scurt.

  • Endodonție
    Pentru a scădea disconfortul specific tratamentelor de canal, aplicarea laserului la nivelul rădăcinilor dentare după finalizarea obturației de canal este recomandată.

  • Parodontologie
    Aplicat în parodontologie, ea este folosită pentru a accelera procesul de revascularizare a gingiilor și a parodonțiului. În fazele inițiale, laserul scade fuxul sangvin către zona supusă intervenției parodontale pentru a favoriza formarea cheagului de sânge, iar apoi crește microcirculația sangvină pentru a grăbi procesul de vindecare.

  • Hipersensibilitate dentinară
    Acest tip de sensibilitate apare în cazul dinților cu retracții gingivale masive, când rădăcina dentară este descoperită și în cazul dinților cu distrucții masive. Datorită biostimulării, pacienții noștri au mult mai puține dureri post-operative și necesită mai puține devitalizări dentare (tratamente de canal).

 

 

Pentru detalii și programări, adresează-te medicilor de la Advanced Gentle Dentist, specializați în stomatologia laser în Germania și în Statele Unite.

Gentle Dentist DOROBANȚI

+40726.773.377 |  +4031.425.0520
Str. Constantin Aricescu Nr.36, Sector 1, București
*(Strada cu sens unic paralelă cu Puțul lui Zamfir și George Călinescu - Zona Dorobanți)

Gentle Dentist UNIRII

+40723.726.125 |  +4031.805.9027
Bulevardul Corneliu Coposu Nr.7, Bl. 104, Sc. 2, Ap. 47, etaj 5, (interfon 047), București Sector 3 (Zona Unirii)

Contact

INHALOSEDARE

Stomatologie fără durere prin Inhalosedare. Transformă anxietatea dentară într-o stare calmă și relaxantă

Mai mult

LASER STOMATOLOGIC

Tratamente laser fără freză, fără anestezie sau durere pentru copii si adulti. Elimină vibrațiile, zgomotul, mirosul și presiunea asociate turbinei stomatologice!

Mai mult

  • 1
  • 2
  • 3