Urmariti-ne

Ața dentară: cum o folosești corect

Pacienții noștri ne întreabă adesea dacă trebuie să folosească ața dentară pentru a curăța spațiile înguste dintre dinți, chiar dacă au efectuat periajul dinților. Răspunsul la această întrebare poate să depindă de mulți factori.

O analiză* publicată în decembrie 2011 făcută pe acest subiect a arătat că ața dentară folosită regulat, în combinație cu periajul regulat al dinților, a redus riscul de sângerări gingivale. Dar respectiva analiză publicată de Cochrane Library nu a putut să ofere dovezi clare cum că folosirea aței dentare ar preveni formarea cariilor pe suprafața dinților. Așadar, studiile incluse în această analiză au avut în vedere mai degrabă eficacitatea aței dentare asupra prevenirii bolilor gingivale și mai puțin eficacitatea ei în prevenirea formării cariilor. Însă dincolo de studii, știm în prezent că folosirea în mod regulat a aței dentare protejează gingiile și le menține sănătoase, iar la rândul său, acest aspect ne protejează dinții. Răspunsul ar fi, deci, că în mod clar merită să folosiți ață dentară pentru a curăța cât mai bine spațiile interdentare, unde există riscul să rămână resturi de alimente.

De ce este important să folosim ață dentară?

Experții amintesc că boala parodontală și cariile sunt în principal cauzate de placa bacteriană care se depune într-un strat gros pe dinții fiecăruia dintre noi și pe gingii. Placa bacteriană reprezintă o parte a unui ecosistem complex, din care fac parte, spun oamenii de știință 800 de tipuri diferite de bacterii care se află în cavitatea bucală. Periajul dinților este un aliat care ne ajută să luptăm împotriva acestei pelicule formate pe dinți, distrugând deci placa. Însă din păcate placa bacteriană se poate reconstrui singură destul de rapid, de aceea este important să ne periem dinții în mod frecvent, de două ori pe zi.

Însă chiar și cu un periaj corect, această acțiune nu este foarte eficientă la capitolul curățării spațiilor înguste dintre dinți. Iar nu de puține ori, noi, ca medici stomatologi, am observat că placa bacteriană care rămâne și persistă în aceste zone este cea care duce la apariția celor mai multe carii și la apariția bolii parodontale (care este un set de condiții inflamatorii care afecteață țesuturile gingivale). Așadar, aici intră în ecuație ața dentară și folosirea acestui aliat – pentru a curăța spațiile interdentare.

Ce probleme pot să apară dacă nu curățăm spațiile interdentare

În situația în care placa bacteriană de pe dinții și gingiile unei persoane persistă o perioadă suficient de lungă, mineralele din salivă întăresc placa, până când aceasta formează o substanță albă, cu textură mai consistentă, numită tartru. Am auzit cu toții de tartrul de pe dinți, însă este esențial să înțelegem că tartrul acționează ca un mediu prietenos pentru multe tipuri diferite de bacterii care pot cauza și alte probleme: una dintre acestea este faptul că pot face ca boala parodontală să progreseze.

Odată ce s-a format tartrul, el este imposibil de îndepărtat doar prin periajul dinților ori doar prin curățarea spațiilor interdentare cu ață dentară. În această etapă, când tartrul s-a format deja, el trebuie să fie îndepărtat la cabinetul medicului dentist, prin folosirea unor dispozitive medicale speciale în acest sens.

Ața dentară, un aliat pentru un zâmbet sănătos

Pentru că în bolile parodontale pot să apară multe probleme, în funcție de stadiul acestor boli, actul de a curăța dinții folosind ață dentară poate fi un aliat care menține zâmbetul sănătos. Așadar, dacă vă întrebați dacă ar trebui să folosiți ața dentară, rețineți că răspunsul depinde foarte mult de situația actuală a dinților dumneavoastră. Folosirea eficientă a aței dentare este un aliat excelent dacă aveți în prezent toți dinții sau aproape toți dinții intacți, dacă aceștia sunt foarte înghesuiți sau foarte apropiați, dacă gingiile dumneavoastră nu s-au retras (deci nu aveți goluri de formă triunghiulară între dinți).

Când nu este eficientă folosirea aței dentare

Pentru anumiți pacienți, folosirea aței dentare pentru a curăța dinții și gingiile va fi o activitate ineficientă, mai ales dacă acei pacienți se confruntă cu anumite probleme la nivelul cavității orale:

  • au spații între dinți care sunt prea mari pentru a fi curățate cu ața dentară;
  • au lucrări dentare complexe, ca de exemplu implanturi, coroane dentare, punți dentare;
  • proteze dentare parțiale – în cazul în care acestea înlocuiesc dinții lipsă etc.

Desigur, medicul stomatolog poate să vă explice în timpul vizitei la cabinet dacă sunt și alte situații în care folosirea aței dentare nu este recomandată. Totodată, în cele câteva exemple enumerate mai sus, medicul dentist poate să vă recomande alte produse sau unelte pentru curățarea spațiilor dintre dinți, ca de exemplu unele periuțe interdentare.

Dacă, totuși, nu sunteți sigur/ă că ața dentară este indicată în cazul dumneavoastră, cel mai bine ar fi să întrebați medicul dentist la următoarea vizită la cabinet despre produsele pe care vi le poate recomanda și care să se potrivească nevoilor dumneavoastră.

Recomandări pentru folosirea aței dentare

Pentru a vă curăța dinții și spațiile interdentare în mod eficient, rețineți câteva aspecte:

  • folosiți ața dentară cel puțin o dată pe zi
  • folosiți ața dentară înainte de periajul dinților, astfel încât să devină o parte importantă a rutinei zilnice de curățare a dinților
  • rupeți 30-40 de centimetri de ață dentară pentru fiecare utilizare
  • înfășurați mare parte din bucata de 30-40 de centimetri de ață dentară în jurul degetului de la o mână și 2-3 centimetri în jurul degetului de la cealaltă mână
  • mișcați încet ața dentară către gingii, pentru a vă asigura că ați curățat ambii dinți printre care trece
  • nu uitați că ața dentară poate cauza o ușoară sângerare, însă această problemă se va rezolva, în timp. (Dacă sângerarea persistă, discutați cu medicul dentis!)

Mesaj de luat acasă:

Va dura un timp până când veți stăpâni arta de a curăța corect dinții cu ața dentară. Rețineți: cu cât folosiți mai des ață dentară, cu atât mai rapid și mai bun veți deveni la această etapă a igienei orale.

Bibliografie:

*Cochrane Library: https://bit.ly/3ggwzVN

 

Pentru detalii și programări, adresează-te medicilor de la  Advanced Gentle Dentist, specializați în stomatologia laser în Germania și în Statele Unite 

Gentle Dentist DOROBANTI

+40726.773.377 |  +4031.425.0520
Str. Constantin Aricescu Nr.36, Sector 1, Bucuresti
*(Strada cu sens unic paralela cu Putul lui Zamfir si George Calinescu - Zona Dorobanti.)

Gentle Dentist UNIRII

+40723.726.125 |  +40721.773.377
Bulevardul Corneliu Coposu Nr.7, Bl. 104, Sc. 2, Ap. 47, etaj 5, (interfon 047), Bucuresti Sector 3 (Zona Unirii)

Contact

INHALOSEDARE

Stomatologie fără durere prin Inhalosedare. Transformă anxietatea dentară într-o stare calmă și relaxantă

Mai mult

STOMATOLOGIE COPII

Stomatologie laser pentru copii fără durere și fără sângerare. Medici pedodonți și ortodonți specializați.

Mai mult

LASER STOMATOLOGIC

Tratamente laser fără freză, fără anestezie sau durere pentru copii si adulti. Elimină vibrațiile, zgomotul, mirosul și presiunea asociate turbinei stomatologice!

Mai mult

BIOSTIMULARE

Biostimularea este tratamentul prin care energia luminii, emisă de laser, produce un răspuns biologic pozitiv.

Mai mult

  • 1
  • 2
  • 3