Totul despre anodontie (lipsa unuia sau a mai multor dinti). Cauzele anodontiei. Semne si simptome. Diagnostic si tratament
Anodonția sau lipsa unui dinte sau chiar a mai multor dinți reprezintă absența dezvoltării mugurilor dentari și se manifestă prin diverse semne și simptome, care vor da de gândit atât părinților, cât și medicului pedodont, încă din copilărie. Anodonția apare la 2-10% din populație și la ambele dentiții (de lapte sau permanentă), dar cu o frecvență mai mare la cea permanentă. Ea se mai poate găsi sub numele de agenezie, oligodonție, hipodonție, însă fiecare dintre acești termeni semnifică altceva.
Cauzele anodonției (lipsa dinților)
Cauzele care provoacă absența dezvoltării mugurilor dentari nu sunt pe deplin înțelese și, din acest motiv, cercetătorii din acest domeniu au venit cu multiple teorii care ar putea elucida misterul anodonțiilor:
1. Teoria reducției terminale – explicată printr-o evoluție care implică dispariția ultimului dinte din fiecare grup dentar: incisivul lateral, cel de-al doilea premolar și molarul de minte. Această teorie a apărut ca urmare a schimbărilor condițiilor de viață, în special a alimentației.
2. Teoria ontogenetică – presupune acțiunea unor factori asupra embrionului, adică începând din viața intrauterină sau după naștere.
Factorii cauzali care pot determina anodonții, pot fi reprezentați de:
- lipsa oxigenului la naștere sau în timpul sarcinii;
- boli infecto-contagioase (scarlatină, oreion, rubeolă, viroze);
- deficiențe nutriționale în timpul sarcinii (lipsa vitaminelor, mineralelor);
- utilizarea forcepsului la naștere;
- distrugerea mugurilor dentari prin acțiunea locală a infecțiilor dinților de lapte, prin traumatisme;
- boli sistemice precum displazie ectodermală;
- extracții traumatice ale dinților de lapte;
- tumori ale maxilarelor;
- iradieri în primii ani de viață, în cazul tumorilor de cap și gât;
- despicături labio-maxilo-palatine (gură de lup, de iepure, etc).
3. Teoria ereditară – care susține ca anodonțiile se pot moșteni, fiind observată la mai mulți membrii al unei familii, fiind o teorie din ce în ce mai populară.
Displazia ectodermală
Displazia ectodermală reprezintă o afecțiune ereditară, care afectează ectodermul, locul de unde se formează dinții, glandele sudoripare, părul și unghiile. Afectează 1 copil la 100.000 și are o rată de mortalitate de aproximativ 28% în primii 3 ani de viață. Ea se caracterizează prin:
- distrofia unghiilor (onicodistrofie);
- alopecia sau hipotricoză (păr fin și rar);
- hiperkeratoză palmo-plantară (piele îngroșată);
- absența unor glande sudoripare;
- absența totală sau parțială a dinților temporari sau definitivi.
Tipuri de anodonție
Totală și subtotală
Se mai numește și anodonție întinsă și pot lipsi toți dinții sau pot fi prezenți doar 4-6 dinți pe arcadă. În anumite cărți de specialitate, anodonția întinsă se referă la absența a mai mult de 2 dinți.
De obicei apare la ambele maxilare (maxilar și mandibulă), cu o localizare simetrică. Ce este important de știut în acest caz este că, absența mai multor dinți afectează creșterea și dezvoltarea facială.
Modificările faciale sunt extrem de vizibile, astfel că treimea inferioară a feței (de la nas la bărbie) este micșorată, cu bărbie proeminentă, iar buza inferioară este răsfrântă spre interior. Oasele sunt foarte puțin dezvoltate, iar dinții existenți, puțini la număr, au forme ciudate, atipice, sunt mici și cu rădăcini foarte scurte.
De cele mai multe ori, alături de anodonția totală și subtotală se găsesc semne care duc cu gândul la afectarea ectodermului, precum cele menționate mai sus, în cazul displaziei ectodermale. În afară de această afecțiune, există și alte boli sau sindroame în care anodonția întinsă poate fi prezentă:
- displazia ecto-mezodermală;
- sindromul Down;
- sindromul oro-digito-facial;
- sindromul Bloch-Sulzberg.
Parțială
Anodonția parțială sau redusă se manifestă, de foarte multe ori, la molarii de minte, incisivii laterali superiori, cel de-al doilea premolar și incisivii centrali inferiori. Ea poate fi simetrică – lipsește dintele atât de pe partea stângă, cât și de pe dreapta. La această anodonție, se mai adaugă și păstrarea sau nu a spațiului pe care dintele respectiv l-ar fi ocupat. În cazurile anodonției reduse, un semn care va da de gândit este persistența pe arcadă a dintelui de lapte, cu mult peste timpul lui, iar dacă acesta nu este păstrat sau e pierdut prea devreme, vor apărea tulburări funcționale complexe.
Semne și simptome
Semnele și simptomele diferă în funcție de tipul anodonției și de poziția dinților care sunt absenți. În cazul anodonției întinse sunt afectate atât mandibula, cât și maxilarul, ceea ce va duce la o dezvoltare insuficientă a acestor oase, lucru care se va manifesta în fizionomia copilului. Astfel, vor apărea:
- un etaj inferior foarte redus, subdezvoltat;
- fața va avea un aspect caracteristic din profil, fiind concavă;
- bărbie care iese în evidență;
- șanțul dintre buza inferioară și bărbie adâncit;
- dezvoltarea întârziată a copilului, din cauza deficiențelor masticatorii și a întârzierii limbajului.
Dacă se pune problema unei anodonții reduse, modificările nu sunt atât de semnificative în majoritatea cazurilor și pot fi rezolvate cu ușurință dacă sunt depistate la timp. Semnele și simptomele specifice anodonțiilor reduse pot fi:
- păstrarea unui timp îndelungat a dintelui de lapte care nu are succesor (până la 18-20 ani în cazul incisivilor laterali superiori sau până la 40-50 ani a molarului 2 de lapte);
- absența dinților permanenți la o vârstă la care ar fi trebuit să fie deja pe arcadă;
- tulburări estetice, în special atunci când lipsește un dinte frontal definitiv;
- dezvoltarea insuficientă a osului în regiunea respectivă;
- modificarea mușcăturii (ocluzie inversă).
Cum este diagnosticată anodonția?
Diagnosticul anodonției se pune baza unui istoric medical atent, a unei examinări clinice și, obligatoriu, pe baza unei radiografii panoramice, pentru a vedea clar absența mugurilor dentari. În anodonțiile reduse de molar de minte, premolar 2, inicisiv lateral superior sau central inferior nu există un semn clar care să definească această anomalie, de aceea este bine să se realizeze un examen clinic amănunțit, în care să se evalueze semnele și simptomele descrise anterior.
Dacă la vârsta de 15 luni încă nu a erupt vreun dinte, se pune problema unei anodonții, dar diagnosticul acesteia se va pune pe baza examenului clinic și a unei radiografii, cumulate cu istoricul medical al micului pacient.
Totodată, dacă până la vârsta de 13-14 ani nu au erupt anumiți dinți, diagnosticul de anodonție se va pune pe baza unei radiografii, care va da mai multe detalii despre erupția întârziată sau absența unor dinți.
Opțiuni de tratament
Tratament ortodontic
În cazul anodonției întinse, subtotale sau totale, este esențial să se descopere cât mai devreme, pentru a pune în aplicare un plan de tratament protetic pe termen lung, în special în perioada de creștere a copilului, pentru ca restaurarea protetică din viața de adult să fie cât mai stabilă, funcțională și eficientă. Este necesară o abordare interdisciplinară care implică medicul pedodont, ortodont, chirurg și protetician, pentru trecerea lină prin toate etapele de tranziție. Protezele utilizate pe toată perioada creșterii copilului trebuie schimbate și adaptate periodic, pentru a stimula dezvoltarea cât mai corectă a oaselor feței.
Anodonțiile reduse nu pun probleme atât de mari, iar opțiunile de tratament sunt mai variate. Tratamentul ortodontic (despre care poți citi mai multe aici) este esențial pentru o rezolvare optimă a anodonției. Astfel:
- dacă lipsește incisivul lateral superior definitiv, se recomandă ca acesta să fie extras cât mai precoce și instituit tratamentul ortodontic pentru închiderea spațiului respectiv, deoarece incisivul lateral de lapte rezistă pe arcadă doar până la maxim 20 ani;
- dacă lipsește cel de-al doilea premolar, se recomandă menținerea molarului 2 de lapte pe arcadă, dacă acesta nu are carii importante, până la vârsta de aproximativ 50 ani, pentru că el are o speranță de viață mult mai mare, fiind stimulat de forțele masticatorii.
Tratament protetic
Tratamentul protetic poate fi necesar atunci când sunt închise spațiile destinate incisivilor laterali superiori. Astfel, caninii vin pe locul lateralilor, aceștia având o formă specifică. Se poate apela la transformarea formei acestora în incisivi laterali, prin șlefuirea caninilor și aplicarea unor fațete sau coroane dentare, cerința estetică fiind foarte puternică, atunci când este vorba de zona frontală.
De asemenea, când se pierde molarul 2 de lapte în jurul vârstei de 40-50 de ani, absența acestuia poate fi corectată prin tratament protetic, cu ajutorul unei punți dentare. Pentru a putea aplica această soluție, este necesară pregătirea prin șlefuire a dinților de-o parte și de alta a spațiului gol, iar din acest motiv pacienții preferă opțiunea implanturilor. Poți afla mai multe despre variantele protetice, dând un click chiar aici.
Implantul dentar
Atunci când spațiul este păstrat, indiferent de poziția dintelui lipsă, se poate apela implanturi, care vor reface continuitatea arcadei dentare. De menționat este faptul că acestea se pot insera doar după ce perioada de creștere a fost încheiata. Înainte de intervenția chirurgicală, se recomandă o serie de investigații imagistice, care să dea detalii despre starea și dimensiunile osului în care acestea vor fi plasate. Află mai multe despre ce presupun implanturile dentare, accesând acest link.
Poate fi prevenită anodonția?
Anodonția este o anomalie genetică, în cadrul căreia încă nu s-a ajuns la un consens cu privire la cauzele determinante. Fie că este vorba de factori generali de țin de mamă sau de făt sau locali, ce țin de dezvoltarea copilului, absența dezvoltării unui mugure dentar nu poate fi prevenită, iar ea este descoperită, de cele mai multe ori, întâmplător, în cursul unei consultații de rutină la medicul stomatolog.
Efectele anodonției
Așa cum am menționat mai sus, anodonția de mici dimensiuni, cu absența unuia sau a 2 dinți, nu se manifestă atât de vizibil, spre deosebire de cele totale sau subtotale, care duc la:
- dezvoltarea insuficientă a oaselor maxilare;
- arcade subțiri, greu de protezat;
- modificarea trăsăturilor faciale și a profilului pacientului;
- întârzieri de dezvoltare la copii, prin dificultăți de limbaj și masticație.
Lipsa dinților la copii
Lipsa dinților la copii, în special în cadrul unui sindrom congenital, se manifestă încă de la vârsta de 15 luni, prin absența dentiției temporare. Astfel, este necesară o colaborare extrem de bună între medicii din jurul copilului, părinții și anturajul acestuia, pentru a minimiza cât mai mult efectele anodonției, cu o dezvoltare cât mai aproape de normală a oaselor maxilare. Tratamentul constă în protezarea prin proteze totale, care vor fi schimbate periodic, odată cu creșterea mandibulei și maxilarului, pentru a nu încetini creșterea. Medicul pedodont are un rol esențial în această situație, fiind cel care ajută copilul să se adapteze cu protezele și dă sfaturi permanente părinților despre cum să gestioneze această situație. Află aici mai multe detalii despre rolul unui pedodont în viața unui copil.
Întrebări frecvente
Lipsa dintilor este ereditara?
S-a descoperit că, în multe dintre cazurile în care un părinte are o anodonție, aceasta va fi prezentă și la copil, însă nu este obligatoriu. Dar da, anodonțiile pot fi și ereditare.
Cand ar trebui sa merg cu copilul meu la stomatolog?
Prima vizită ar trebui să aibă loc în jurul vârstei de 1 an sau când copilului i-a ieșit primul dinte. Dacă, dimpotrivă, copilul depășește vârsta de 15 luni și niciun dinte nu a apărut, este bine să consultăm un pedodont pentru a vedea cauzele întârzierii erupției.
Pentru detalii și programări adresează-te medicilor de la Advanced Gentle Dentist, specializați în stomatologia laser în Germania și în Statele Unite