Fatete dentare
Ce sunt fațetele dentare?
Statisticile arată că oamenii nemulțumiți de zâmbetul lor tind să aibă probleme sociale, dar și dificultăți în diverse situații. Zâmbetul nu îți afectează doar sănătatea, ci și starea de bine și confortul psihologic.
Din fericire, dacă nu ești mulțumit de zâmbetul tău, această problemă se poate rezolva cu ajutorul fațetelor dentare – o reală inovație în stomatologia modernă. Dacă te întrebi ce sunt fațetele dentare, ei bine, acestea sunt piese mici, făcute dintr-o ceramică stomatologică, ce se aplică pe suprafața dinților. Sunt asemănătoare unor foi subțiri care „imită” întocmai aspectul dinților și îl îmbunătățesc din mai multe considerente. Fațetele dentare ajută nu doar estetica zâmbetului, ci și masticația și, uneori, vorbirea. Acestea schimbă inclusiv poziția și forma unui dinte dacă e necesar.
Când sunt necesare fațetele dentare?
Fațetele dentare au mai multe întrebuințări și utilități – bineînțeles, medicul stomatolog va sugera dacă acesta este tratamentul potrivit pentru tine, însă, în general, iată care sunt situațiile ce impun tratamentul cu fațete dentare:
- dinți pătați sau cu discolorații (care nu se pot albi);
- dinți cu o colorație neuniformă;
- formă neplăcută, dinți extrem de ascuțiți;
- dinți extrem de mici;
- strungăreață;
- spațieri dentare;
- dinți ciobiți;
- dinți ieșiți în afară;
- dinți rotiți.
Cine poate să apeleze la fațetele dentare
Cum știi că ești „candidatul” potrivit pentru fațete dentare? Ei bine, răspunsul este simplu; fațetele dentare sunt potrivite pentru tine dacă vrei să îmbunătățești culoarea sau forma dinților tăi. Însă tratamentul cu fațete dentare se poate realiza doar dacă:
- ai dantura sănătoasă – adică toate cariile și celelalte probleme trebuie tratate în avans (nu se fațetează dinți nesănătoși);
- nu ai nevoie de tratament ortodontic sau tratament de canal.
Oricum, indiferent de problemele pe care le ai, poți apela și la fațete – însă doar după ce rezolvi orice alte probleme orale anterioare (carii, tratamente de canal etc).
Tipuri de fațete dentare
Fațetele dentare pot fi împărțite în mai multe categorii dacă ne raportăm la câteva criterii: cele mai importante sunt legate de materialul din care e confecționată fațeta, dar și tipul de șlefuire pe care îl impune. Astfel, tipurile de fațete dentare din care poți alege, alături de stomatologul tău, sunt din porțelan, din zirconiu și din compozit.
Fațete din porțelan/ceramică
Fațetele dentare din porțelan/ceramică stomatologică sunt cele mai întâlnite tipuri de fațete, aducând atât o îmbunătățire vizibilă, cât și naturalețe.
Aceste fațete „imită” cel mai fidel dinții naturali, având la dispoziție o gamă largă de culori și nuanțe pentru a putea alege una apropiată de dinții adevărați. Sunt estetice, extrem de rezistente (la fracturi, ciobituri etc), și, cel mai important, pot fi folosite și cu slefuire, dar și fără.
Fațete din zirconiu
La fațetele din zirconiu apelează, în general, pacienții care au deja în cavitatea orală lucrări realizate din acest material; sunt și ele extraordinar de estetice, însă, din păcate, gama de nuanțe nu este atât de variată ca în cazul fațetelor ceramice. De obicei, fațetele din zirconiu dau acel aspect de alb imaculat, ca de Hollywood, nu tocmai natural. Au o rezistență impecabilă și se utilizează doar cu preparație.
Fațete din compozit
Fațetele din compozit nu sunt propriu-zis folosite ca fațete definitive, permanente; de obicei, ele servesc pe post de lucrare temporară sau cu scop de demonstrație. Acestea nu sunt extrem de estetice și nici rezistente în timp; iau funcționalitatea dinților normali, dar tind să se deterioreze foarte repede.
Fațete dentare cu preparație sau fără (NO PREP)
Sa stabilim, întâi, la ce se referă „cu preparație” sau „fără preparație”:
- metoda prep, cu preparație, presupune ca dintele să fie șlefuit;
- prin tehnica opusă, NO PREP, șlefuirea dintelui nu mai este necesară.
Totusi, pacienții se tem când aud de „șlefuire” – în realitate, nu e niciun motiv de teamă: prin șlefuire eliminăm o cantitate infimă din dinte, de 0.3 milimetri, pentru ca fațeta să poată îmbrăca frumos și uniform dintele.
Sunt foarte rare cazurile în care sunt recomandate fațetele fără șlefuire: pentru ca asta sa fie posibil, tu ar trebui sa ai, practic, o dantură impecabilă: să nu suferi de bruxism, sa nu ai deloc dinți înghesuiți, sa nu ai o ocluzie instabilă și să nu ai rotiri dentare, dar nici dinți ieșiți în exterior.
În schimb, fațetele dentare PREP pot fi aplicate indiferent de înghesuirile dentare, pentru că dintele va fi șlefuit pentru „a face loc” fațetei.
Cât costă fațetele dentare?
Din fericire, prețul fațetelor dentare a scăzut extrem de mult față de acum câțiva ani, când această procedură de abia apăruse la noi în țară. Este important de reținut că nu exista un preț fix pentru fațetele dentare în general, iar acesta depinde de:
- expertiza stomatologului care realizează tratamentul;
- expertiza laboratorului;
- materialul din care sunt făcute fațetele dentare;
- numărul necesar de fațete dentare.
Avantajele și dezavantajele fațetelor dentare
Încă nu ești convins dacă merită să alegi tratamentul cu fațete dentare? Dacă te regăsești în această situație, uite care sunt avantajele fațetelor dentare:
- obții, în sfârșit, zâmbetul la care ai visat: dinții sunt mai albi, strălucitori, iar forma și poziția lor este una extrem de mulțumitoare;
- durata tratamentului este una scurtă;
- fațetele sunt extrem de rezistente în timp (în 80% dintre cazuri pot rezista toată viața);
- tratamentul propriu-zis este nedureros;
- materialele din care sunt făcute fațetele sunt biocompatibile, deci vor fi instant acceptate de corpul tău;
- fațetele dentare nu se vor decolora și nici nu se vor păta în timp (de la fructe de pădure, cafea, tutun etc).
Cel mai mare dezavantaj al fațetelor dentare? Nu te vei mai putea opri din zâmbit cu ele după tratament. Glumim, firește (deși, nu chiar), însă aceasta manoperă are și câteva dezavantaje:
- nu poți reveni la dinții naturali: odată ce ți-ai acoperit dinții cu fațete, poți să le înlocuiești cu altele noi, dar nu poți să rămâi fără ele;
- dacă se fisurează (cazuri foarte rare) nu pot fi reparate, ci trebuie înlocuite;
- ai nevoie de o perioadă de acomodare de cateva zile cu „noii dinți”.
Etapele de tratament pentru fațetele dentare
E important pentru noi să-i facem pe pacienți să înțeleagă în profunzime cum se desfășoară un tratament și ce presupune acesta. De aceea, o primă etapă pe care o respectăm religios indiferent de tratament este discuția amănunțită cu pacientul: nu vorbim doar despre tratament în sine, ci ascultăm și întrebările, fricile, nevoile si dorințele pe care el le are.
Când vorbim despre etapele de tratament pentru aplicarea fațetelor dentare, trebuie să știi că vei avea „dinți noi” în aproximativ 10-15 zile și vei merge la stomatolog de doua ori. În prima ședință:
- Are loc consultația inițială, când stabilim tipul de fațete folosite (cu sau fără preparație), discutăm despre culoarea și forma dorite și toate aceste aspecte tehnice și logistice.
- Are loc etapa de profilaxie, când igienizăm și curățăm în profunzime toate suprafețele dentare.
- Șlefuim dinții, pentru cazurile PREP: această șlefuire este una minim invazivă și nu impune scoaterea nervului.
- Se aplică fațetele provizorii – necesare doar în cazul fațetelor cu preparație – de cele mai multe ori realizate din compozit; vei putea mânca/vorbi cu ele și le vei ține pentru aproximativ 10 zile.
În cea de-a doua ședință, realizată la minimum 7 zile distanță de prima (de obicei, 10 zile sunt necesare):
- După ce au venit fațetele definitive din laborator, acestea se probează pentru a vedea dacă pacientului îi sunt confortabile, dacă e mulțumit de culoare etc.
- Se curăță suprafața pe care urmează să fie aplicate fațetele dentare.
- Urmează ultima etapă – cea de cimentare, în care se fixează fațetele cu ajutorul unui adeziv special.
Cât durează aplicarea fațetelor dentare?
Din fericire, tratamentul este unul extrem de rapid – vei avea nevoie de doar două ședințe și gata! – ai parte de un zâmbet nou, impecabil. Totuși, între cele două ședințe este necesară o perioadă de 7-10 zile în care fațetele dentare sunt realizate în laborator.
În acest timp nu vei sta cu dinții „descoperiți” – pe aceștia se vor aplica fațete provizorii, temporare, realizate de obicei din compozit.
Cât rezistă fațetele dentare?
Fațetele dentare rezistă, în 80% dintre cazuri, pe durata întregii vieți. Totuși, rezistența lor depinde de materialul din care sunt confecționate: cele din zirconiu și ceramica rezistă peste 15-20 de ani, în vreme ce fețele din compozit sunt o opțiune temporară: rezistă doar maximum 2 ani.
Rezistența în timp a fațetelor este influențată și de igiena orală pe care o are pacientul după tratament – dacă nu sunt îngrijite corespunzător (periaj, ață dentară, apă de gură, consult regulat), fațetele dentare se pot deteriora mai rapid.
Recomandări înainte de aplicarea fațetelor
Înainte de aplicarea fațetelor, tot ce trebuie să știi este că e necesar ca dinții tăi să fie sănătoși. Asta înseamnă că va trebui să te pregătești ca, înainte de tratamentul propriu-zis cu fațete, să ai nevoie de mai multe vizite la stomatolog pentru rezolvarea oricăror probleme (carii dentare cel mai frecvent).
Sfaturi privind ce ai voie să mănânci după aplicarea fațetelor
Pentru că tratamentul cu fațete dentare este o investiție în sănătatea ta, trebuie să te asiguri ca menții aceasta investiție în timp: în primul rand, trebuie să ai grijă la alimentație. Uite câteva aspecte de care să ții cont:
- evită alimentele care impun mușcături pronunțate, insistente: merele, perele – nu iți cad fațetele dacă muști dintr-un măr, însă le soliciți foarte mult;
- evită gheața și alimentele foarte uscate;
- ține cont că, oricât de rezistente sunt fațetele, ele nu pot ajunge la rezistența dinților naturali;
- asigură-te că îți corectezi bruxismul (dacă suferi de această afecțiune);
- dacă vrei să consumi alimente tari asigură-te că le tai în bucățele.
Fațete dentare: contraindicații
Deși fațetele dentare sunt indicate în majoritatea cazurilor, există și o serie de contraindicații de care trebuie să ții cont, cu privire la care vei fi avertizat și de stomatolog; asfel, nu îți vei putea pune fațete dacă te afli într-una dintre următoarele situații:
- dinții cu anomalii;
- dinții cu plombe foarte mari sau cu carii de dimensiuni mari;
- dinții care „se întâlnesc cap în cap”;
- dinții-suport sunt afectați sau nu pot susține fațetele.
Modalități de întreținere a fațetelor dentare
Ca să ai grijă de fațetele dentare nu ai nevoie de nimic deosebit, doar de disciplină. Rutina ta de îngrijire orală trebuie să fie mai mult decât riguroasă – deși nu se pot îngălbeni, poți face, totuși, carii pe sub fațetele dentare.
Asigură-te că te periezi de două ori pe zi, cu o periuță cu perii moi, prin mișcări blânde, dinspre gingie spre dinte (nu mișcări agresive stânga-dreapta). Din rutina ta nu trebuie să lipsească nici ața dentară sau apa de gură.
Un alt „pas” peste care nu ai voie să treci atunci când ai fațete dentare este consultul de rutină la medicul stomatolog, efectuat o dată la 6 luni pentru verificări corespunzătoare și igienizare profesională.
Intrebări și răspunsuri
Deși ti-am răspuns la nelămuriri precum „cât costă fațetele dentare”, suntem ferm convinși că un astfel de tratament e firesc să îți ridice mult mai multe semne de întrebare. De aceea, ți-am pregătit cele mai frecvente întrebări despre tratamentul cu fațete dentare și răspunsurile la acestea.
Fațete dentare, aparat dentar, sau ambele?
Medicul stomatolog va decide care este soluția optimă de tratament pentru tine, pentru că sunt unele spațieri / înghesuiri dentare pe care fațetele dentare nu le pot rezolva, și în acest caz se apelează la aparat dentar. Totuși, dacă problemele țin mai degrabă de estetică (dinți îngălbeniți, ușor ascuțiți), iar spațierile dentare nu sunt atât de problematice, se va recomanda tratamentul cu fațete dentare.
Cum știi de câte fațete dentare ai nevoie?
Poți fațeta o întreagă arcadă – pentru un rezultat uniform și natural – ori poți fațeta doar dinții „cu probleme”. Oricum ar fi, medicul stomatolog va veni cu recomandările sale: în unele situații, e posibil ca fațetarea unui singur dinte să nu fie soluția optimă.
Fațetele dentare afectează dantura?
Șlefuirea necesară pentru fațete este minim invazivă – totuși, deși fațetele nu afectează dantura, NU vei mai putea reveni la „dinții naturali” – adică nu vei putea să renunți într-o zi la fațete. Dacă acestea se deteriorează, trebuie schimbate, însă nu vei putea reveni la dinții „goi”.
Fațetele cauzează retragerea gingiilor?
Retracția gingivală nu are nicio legătură cu tratamentul cu fațete dentare, deci poți sta liniștit: gingiile tale nu vor avea de suferit de pe urma fațetelor.
Îmi poate intra mâncare sub fațete?
În mod normal NU îți intră mâncare sub fațete dacă acestea sunt aplicate corect și dacă tu te asiguri că ai o igienă orală corespunzătoare. E imperios necesar să te împrietenești cu ața dentară sau cu dușul bucal pentru a te asigura că nu ajungi în aceasta situație.
Fațetele dentare se pot îngălbeni în timp?
Din fericire, fațetele dentare NU se îngălbenesc în timp de la alimentație sau de la cafea. Totuși, trebuie să te asiguri în continuare că ai o rutină de îngrijire corectă, pentru a ține la distanță alte afecțiuni orale.
Fațetele dentare protejează cariile?
Fațetele dentare nu au rol de protecție – dimpotrivă, poți face în continuare carii dentare chiar și cu fațete dacă nu respecți recomandările medicului stomatolog și dacă neglijezi îngrijirea orală.