Frenectomie

Informații generale

La nivelul cavității bucale există mai multe frenuri, acestea fiind plasate între buze și zona gingivală, dar și frenul limbii, plasat între limbă și planșeul bucal – vei auzi vorbindu-se popular despre el ca fiind o „ață ”. Acest fren este, de fapt, un țesut moale cu rol restrictiv în anumite mișcări pe care le facem cu limba sau cu buza.

În cavitatea orală avem 2 tipuri de fren: unul lingual (cel care se află sub limbă) și unul labial (cel care se află sub buză). În general, frenectomiile pot fi indicate atât pentru frenul buzei superioare și inferioare, cât și pentru frenul lingual.

În cazul adulților, estetica orală a devenit extrem de importantă în ultima perioadă, iar pacienții care vin în clinicile noastre își doresc să plece acasă cu un zâmbet frumos, pe care să-l arate cu drag celor din jur. Frenul poate fi un impediment în obținerea rezultatelor dorite, în special atunci când el este cauza formării unui spațiu între incisivii centrali maxilari (dinții din față, de pe arcada superioară). De asemenea, tot frenul poate fi o cauză a bolilor parodontale, atunci când este așezat prea aproape de marginea gingivală – provoacă recesiune gingivală (retragerea gingiilor).

De ce este indicată frenectomia în cazul adulților?

  • Un fren al buzei foarte voluminos, aflat aproape de zona incisivilor superiori sau inferiori poate genera tulburări de vorbire, dar și tulburări fizionomice.
  • Un fren care provoacă recesiune gingivală – acesta exercită o tracțiune excesivă asupra țesutului gingival.
  • Din cauza limitării mișcării buzei este posibil să nu poți zâmbi.
  • Frenul buzei poate fi o problemă și din punct de vedere ortodontic, apărând spațiere între incisivii centrali. Această problemă se poate rezolva prin terapia combinată ortodontic-chirurgicală (aparat dentar și o etapă chirurgicală de plastie a frenului care se realizează după aplicarea aparatului și după începerea apropierii dinților).
  • Frenul limbii poate fi mai mult sau mai puțin dezvoltat, existând situații în care acesta are capătul până la vârful limbii. În acest caz, principala problemă este masticația ineficientă, la care se adaugă probleme de vorbire extrem de grave, imposibil de corectat doar cu ajutorul logopedului.

Ce presupune frenectomia?

Frenectomia constă în secționarea și scurtarea frenului și poate fi realizată atât clasic (cu ajutorul unui bisturiu sau cu o foarfecă chirurgicală), cât și minim-invaziv, cu ajutorul laserului. Aceasta este cea mai modernă și eficientă metodă, care respectă integritatea țesutului și este mult mai blândă. De obicei se poate realiza într-o singură ședință, fără vreun efect advers sau motive ulterioare de îngrijorare.

Care sunt avantajele utilizării laserului?

  • Absența sângerării în majoritatea situațiilor.
  • Nu există niciun risc de infecție (laserul omoară orice bacterie în timpul realizării procedurii).
  • Vindecare mult mai rapidă (comparativ cu tehnicile clasice, realizate cu ajutorul bisturiului).
  • Nu este nevoie de anestezie generală (doar de puțină anestezie locală).
  • Siguranță & precizie pe parcursul procedurii.
  • Timp de recuperare redus.
  • Disconfort redus atât în timpul, cât și după realizarea procedurii.

Mulți adulți pot fi anxioși când vine vorba despre a face o frenectomie deoarece se tem de afectarea negativă a vorbirii sau de un posibil disconfort, însă atunci când este realizată cu ajutorului laserului aceasta este precisă și confortabilă, cu beneficii majore.