Nu evita vizita la medicul dentist, mai ales în pandemie – Iată de ce
Dacă ții la sănătatea dinților tăi, atunci cu siguranță nu ai de ce să eviți controalele regulate la cabinetul medicului dentist. În caz contrar, consecințele asupra cavității bucale pot fi grave.
Experții de peste hotare trag un semnal de alarmă: chiar și în timpul pandemiei, faptul că unii pacienți evită să meargă la medicul dentist poate fi un obicei nociv pentru sănătatea orală. De aceea, ne-am propus să abordăm acest subiect în articolul de astăzi, atrâgând atenția asupra importanței controalelor regulate la medicul dentist (ideal ar fi la fiecare șase luni să te prezinți la cabinetul medicului dentist).
Îngrijirea dinților rămâne un subiect sensibil pentru milioane de români, chiar și în timpul pandemiei de COVID-19. Mulți dintre adulți au carii netratate, iar statisticile arată că inclusiv adulții cu vârsta de peste 30 de ani prezintă semne ale unei forme de boală parodontală (această boală are mai multe stadii, cel incipient fiind gingivita). Din păcate, mulți adulți au recunoscut că au avut durere sau disconfort în cavitatea bucală în ultimul an, ceea ce înseamnă că au evitat să meargă la medicul dentist.
Studiile au arătat – nu de puține ori – că sănătatea orală precară este asociată cu numeroase boli cronice, inclusiv cu diabetul zaharat și cu bolile cardiovasculare. Aceste probleme reprezintă un risc imediat pentru sănătatea fiecărui pacient și necesită o îngrijire de urgență, de aceea nu este indicat ca problemele din sfera dentară să fie ignorate ori trecute cu vederea – pentru că, așa cum știm, nu vor trece de la sine. Și nu trebuie să uiți nici faptul că problemele dentare mai puțin urgente pot avea și ele efecte negative pe termen lung, chiar dacă inițial ați fi tentat să credeți că disconfortul e unul minim, că nu merită „să vă deranjați” doar pentru atât și să vă vadă un medic dentist.
Puteți merge la medicul dentist chiar și în pandemie
De la redeschiderea cabinetelor stomatologice încă de anul trecut, medicii dentiști au făcut numeroase modificări la cabinetele și clinicile dentare, astfel încât să le asigure pacienților siguranța dorită, să reducă riscul de transmitere a infecției cu coronavirusul SARS-CoV-2 și să prevină transmiterea COVID-19. Așadar, recomandarea noastră – și a tuturor specialiștilor, din România și de peste hotare – este să mergeți la medicul dentist pentru controale regulate.
Dacă faci parte din categoriile de persoane la risc, ar trebui să discuți mai întâi cu medicul tău dentist, iar el îți va explica în detaliu cât de în siguranță vei fi la cabinetul său – spațiul este dezinfectat cu regularitate, după fiecare pacient, se folosesc în prezent dispozitive de top care sterilizează cabinetele folosind lumina UV, iar lista de soluții și măsuri continuă.
Îngrijirea dinților la tine acasă este crucială
Chiar dacă nu ai o problemă dentară urgentă, care să necesite tratament imediat la cabinetul medicului dentist, nu uita că măsurile pe care le aplici acasă (atunci când este vorba despre îngrijirea dinților) reprezintă prima linie de apărare. Adică o apărare în fața bacteriilor din gură, care cauzează carii. Ceea ce cauzează distrugerea smalțului și apariția cariilor dentare sunt consumarea carbohidraților, a zahărului și faptul că bacteriile produc un mediu acid care afectează dinții. Pe de altă parte, inflamația cronică a țesuturilor de susținere a dinților (numită boală parodontală) poate fi și ea un factor ce poate cauza probleme în cavitatea orală.
Atât cariile dentare, cât și boala parodontală – două condiții extrem de importante – sunt agravate de alimentația precară, de fumat, de sistemul imunitar slăbit și de igiena orală precară. Așa că nu uita, mai ales în pandemie, să respecți toate regulile de igienă dentară, pentru a îți menține dinții sănătoși.
Atenție la ecosistemul de bacterii din gură
Tot la partea de îngrijire a dinților acasă, reține și faptul că poți lupta contra cariilor dentare și contra bolii parodontale printr-o măsură simplă: să controlezi placa bacteriană, adică acea peliculă moale, lipicioasă, care se depune pe dinții și pe gingii și care este alcătuită din salivă, resturi de alimente și bacterii.
Placa bacteriană care persistă deci pe dinți pe o perioadă lungă de timp va forma tartrul dentar, iar în consecință, va încuraja și mai mult dezvoltarea biofilmului bacterian, adică a unui ecosistem de bacterii care cauzează probleme dentare. Regula de bază este, bineînțeles, respectarea regulilor de igienă orală: periajul dinților de două ori pe zi, cu o pastă de dinți recomandată de medicul dentist, și folosirea apei de gură, dacă dentistul ți-a recomandat un anumit tip de produs.
Efecte indirecte
Pandemia de COVID-19 poate avea și un impact psihologic, impact care la rândul său are multe efecte indirecte asupra sănătății orale. Anumite medicamente prescrise pentru tratarea depresiei și a anxisetății pot cauza sindromul de gură uscată, iar din cauza producției scăzute de salivă, sănătatea orală va avea de suferit.
Totodată, anxietatea sporită în lunile de pandemie este asociată cu bruxismul sau cu scrâșnitul din dinți. Tot la capitolul impact psihologic, în pandemie poate crește consumul de alcool și de tutun, factori care nu sunt benefici pentru dinții noștri. Așa că vizita la medicul dentist este esențială, mai ales dacă elementele descrise în acest paragraf ți se potrivesc, iar dinții tăi au avut de suferit.
Când e cazul să mergi la dentist
Durerea de dinți poate indica o infecție, așa că nu o ignora. Un dinte spart sau distrugerea unei lucrări dentare reprezintă alte exemple de urgențe stomatologice. Dacă ai o lucrare dentară care se mișcă sau dacă acea lucrare dentară a căzut, încearcă să păstrezi zona curată, fără să umbli la dinte. O programare telefonică la cabinetul medicului dentist este indicată, pentru ca acesta să vă rezolve problema în cel mai scurt timp.
Există și câteva probleme orale rare care pot reprezenta urgențe (care îți pot pune viața în pericol). Dacă ai dificultăți la înghițire sau dificultăți în respirație, dacă ai o sângerare necontrolată în gură sau în jurul cavității orale, cere imediat îngrijiri medicale de urgență. Durerea extremă sau o temperatură foarte mare a corpului asociată cu probleme dentare necesită, de asemenea, atenția imediată din partea medicului dentist.
Referințe bibliografice:
Andrew J. Corsaro. (2021, January 22). Tooth or consequences: Even during a pandemic, avoiding the dentist can be bad for your oral health. Retrieved January 29, 2021, from https://theconversation.com/tooth-or-consequences-even-during-a-pandemic-avoiding-the-dentist-can-be-bad-for-your-oral-health-152742.
Pentru detalii și programări adresează-te medicilor de la Advanced Gentle Dentist, specializați în stomatologia laser în Germania și în Statele Unite