Aparat dentar mobil

Informații generale

Aparatul dentar mobil este utilizat în tratamentul problemelor dentare de o severitate redusă sau medie, cu scopul repoziționării dinților, pentru a obține o mușcătură corectă și pentru a îmbunătăți aspectul danturii.

Utilizarea aparatului dentar mobil poate fi recomandată încă de la vârsta de 7-8 ani, deoarece, fiind vorba de un organism în creștere, rezultate sunt adesea unele remarcabile și relativ rapide.

 

Este important de reținut faptul că aparatul dentar mobil se numește astfel deoarece poate fi scos din gură de către pacient și, ulterior, plasat la loc. Acest lucru nu se aplică în cazul aparatelor fixe, care odată aplicate pe dinți nu se pot îndepărta până la finalizarea tratamentului.

Ce este aparatul dentar mobil

Aparatul dentar mobil este un dispozitiv ortodontic conceput în cabinetul medicului stomatolog, care este purtat de către pacient pentru îmbunătățirea alinierii dinților. Recomandate în general copiiilor, aparatele mobile sunt mai puțin eficiente decât cele fixe, fiind indicate doar pentru modificări simple de poziționare a dinților. 

Care este structura aparatelor dentare mobile  

Aparatele ortodontice mobile sunt confecționate dintr-o bază acrilică, de care sunt atașate sârme de oțel. Părțile superioare și inferioare ale unui aparat ortodontic mobil acționează activ asupra dinților. Cu ajutorul sârmelor de oțel, clemelor și șuruburilor, acestea pot, de exemplu să mărească arcada dentară sau să rotească dinții, astfel încât să direcționeze  creșterea corectă a acestora.

În clinica noastră, aparatele mobile se confecționează la cele mai înalte standarde de calitate, pentru un tratament cât mai eficient și pentru a asigura confortul pacientului. Pentru a satisface exigențele copiiilor, aparatul dentar mobil poate fi realizat într-o multitudine de culori, chiar și cu sclipici sau mici figurine înglobate în acrilatul ortodontic. Este foarte important ca aspectul aparatului să fie cât mai atrăgător, iar cel mic să îl poarte cu plăcere. 

În clinica noastră, aparatele mobile se confecționează la cele mai înalte standarde calitative, pentru un tratament cât mai eficient și pentru a asigura confortul micului pacient.

În plus, ele se realizează într-o multitudine de culori, se pot face o mulțime de combinații extrem de atractive, se poate aplica sclipici sau mici figurine înglobate în acrilatul ortodontic, totul pentru a satisface exigențele oricărui copil. Este foarte important ca aspectul aparatului să fie cât mai atrăgător, iar cel mic să-l poarte cu placere.

Aparatul dentar mobil pentru copii

Deoarece copiii sunt principalii beneficiari ai aparatelor dentare mobile, tratamentul este special configurat pentru aceștia, iar medicii se pot adapta ușor oricăror situații care pot apărea pe parcursul lui.

Cum se desfășoară tratamentul

Pentru ca aparatul dentar mobil să fie eficient, iar tratamentul să îmbunătățească alinierea incorectă a dinților, va fi necesară purtarea aparatului pentru aproximativ 6-18 luni, timp de 14-16 ore pe zi. Acesta se va scoate în timpul meselor și al perierii dinților, pentru ca aceștia să poată fi curățați corect. De asemenea, pe tot parcursul tratamentului, va fi necesară vizita regulată la medicul ortodont, la un interval de 6-8 săptămâni și urmărirea cu atenție a sfaturilor acestuia. Dorința copilului de a purta aparatul dentar și cooperarea lui vor fi extrem de importante și vor influența rezultatele tratamentului. 

Sfaturi pentru părinți

  1. Explicați copilului faptul că aparatul dentar nu este o jucărie, în ciuda aspectului deosebit, ci un dispozitiv medical de care trebuie să aibă grijă și, mai ales, pe care este necesar să-l poarte după indicațiile medicului, minimum 16 ore pe zi!
  2. Încurajați copilul să poarte aparatul chiar și după ce entuziasmul său s-a mai domolit. Nimic nu este mai important decât susținerea părinților și a familiei, pentru ca micul pacient să urmeze în mod corect terapia ortodontică. El trebuie să fie asigurat că tratamentul este benefic și nu trebuie privit ca pe o corvoadă!
  3. Respectați programările la controlul ortodontic! Medicul specialist va dori să evalueze evoluția tratamentului și să realizeze ajustări ale aparatului la intervale de 4-6 săptămâni. Vizitele la medic nu trebuie anulate, deoarece de ele depinde evoluția corectă a tratamentului. 
  4. Orice accident care duce la fracturarea aparatului sau a unui element de sârmă, nepotrivirea aparatului în gura copilului (de obicei, după ce acesta nu a purtat aparatul câteva zile) trebuie semnalate medicului de îndată, pentru a se putea interveni cât mai repede.
  5. Nu scufundați aparatul în alcool sau în apă de gură, deoarece acrilatul își va pierde strălucirea. Spălați aparatul cu săpun lichid, frecându-l cu o periuță de dinți destinată exclusiv aparatului. Pasta de dinți este abrazivă și poate, de asemenea, să deterioreze aparatul.
  6. Respectați cu strictețe indicațiile medicului cu privire la activarea aparatului! Aparatul poate fi activat acasă, fără a fi necesară vizita la medic. Activarea aparatului presupune reglarea sa, pentru a permite arcadelor dentare să fie stimulate să crească. 
  7. Instruiți copilul să păstreze aparatul în cutia specială pe care o va primi de la medic! Aparatul dentar nu trebuie înfășurat în șervețel sau păstrat în alte moduri, deoarece există riscul de pierdere, dar și de contaminare. 

Este recomandat aparatul dentar mobil pentru adulți? În ce condiții?

Deși în general este folosit de către copii și adolescenți, un aparat dentar mobil poate fi purtat și de către adulți, în condițiile în care anomaliile dentare ce se doresc a fi reparate sunt mai puțin severe. Aparatul dentar mobil este recomandat pentru ajustări minore la alinierea dinților și a gurii.

Cât costă un aparat dentar mobil

În general, costul unui aparat dentar mobil poate varia de la un caz la altul, în funcție de nevoile particulare ale pacientului și de planul de tratament. În clinica Gentle Dentist, prețul unui aparat dentar mobil este unul fix și se regăsește în secțiunea tarife existentă pe site sau chiar AICI.

Aparat dentar mobil vs fix

Diferențele dintre aparatele dentare detașabile și cele fixe sunt extrem de importante și ar putea influența alegerea pacientului, însă medicul ortodont este cel care va decide care dintre cele 2 variante este cea potrivită pentru tine. Asemănările sunt limitate și țin în general de durata tratamentului, care uneori poate fi apropiată, în funcție de evoluție. 

Principalele diferențe dintre un aparat dentar mobil și un aparat dentar fix:

  • aparatul dentar mobil poate fi îndepărtat manual, în timp ce aparatele fixe nu pot fi scoase decât la finalizarea tratamentului;
  • costul unui aparat dentar mobil este mai mic comparativ cu al unui aparat fix;
  • tratamentul cu un aparat dentar mobil poate necesita mai puține vizite la medicul ortodont;
  • activarea aparatului dentar fix poate provoca un ușor disconfort, în timp ce, în cazul unui aparat mobil, nu există de obicei niciun disconfort;
  • purtarea aparatului dentar fix face periajul dentar mai dificil de realizat;
  • aparatul dentar mobil nu poate corecta problemele ortodontice severe (pentru acest lucru se recomandă un aparat dentar fix). 

Igiena orală în timpul tratamentului

Deoarece pot fi îndepărtate, aparatele dentare mobile permit realizarea cu o mai mare ușurință a periajului dentar. Igiena orală în timpul tratamentului este esențială pentru a obține progrese și pentru a nu exista riscul unor probleme de sănătate orală. Nu doar igienă orală este importantă, ci și igiena aparatului dentar, care trebuie spălat și uscat după fiecare utilizare, înainte de o nouă purtare.

Igiena dinților

Aparatul mobil se îndepărtează în timpul meselor, un avantaj major al acestuia fiind reprezentat de faptul că nu există restricții alimentare. 

Aparatul este îndepărtat, de asemenea, înainte de igienizarea dinților, care se realizează la fel ca în mod obișnuit, prin periajul de sus în jos (dinspre gingie spre exteriorul dinților), folosind o periuță cu dinți medii sau moi și o pastă de dinți cu fluor. De asemenea, igiena cavității bucale presupune și igienizarea gurii cu apă de gură pe bază de fluor și curățarea spațiilor interdentare cu ață dentară. 

Cum se curăță aparatul mobil

Aparatul dentar mobil se curăță folosind apă rece și săpun, fără a utiliza substanțe care conțin alcool (precum apa de gură cu alcool). Pentru curățarea aparatului poate fi utilizată o periuță de dinți, preferabil cu dinți moi, în mod obligatoriu diferită de cea utilizată la periajul dentar.
O dată pe săptămână, pentru o curățare în profunzime, aparatul poate fi lăsat într-un pahar în care se vor pune apă și o tabletă de curățare de tipul celor utilizate pentru curățarea protezelor.

Avantaje și dezavantaje aparate mobile

Avantaje:

  • pot fi îndepărtate (oferă posibilitatea de a mânca sau de a curăța dantura fără niciun fel de disconfort);
  • ajută la prevenirea unor probleme dentare (precum supraaglomerarea dinților);
  • sunt disponibile la prețuri mai mici decât aparatele dentare fixe;
  • aspectul lor poate fi personalizat, în funcție de preferințele pacientului, astfel că ar putea fi mai ușor de acceptat de către un copil. 

Dezavantaje:

  • nu pot corecta problemele ortodontice severe (au o eficacitate redusă comparativ cu un aparat fix). 

Întrebări frecvente:

Care este vârsta minimă pentru purtarea aparatului dentar mobil?

Copiii pot beneficia de evaluări și tratamente ortodontice după apariția dentiției definitive, ce are loc, în general, în jurul vârstei de 6 ani. Astfel, vârsta minimă pentru purtarea aparatului dentar mobil corespunde cu această vârstă (6-7 ani).

Este important ca aparatul dentar mobil să fie aplicat cât mai devreme?

Începerea timpurie a tratamentului poate reduce posibilitatea de apariție a unor ocluzii defectuoase, poate scădea costurile unor tratamente ulterioare și poate oferi medicilor ortodonți avantajul de a ghida creșterea osoasă, dinții fiind mai maleabili și putând fi îndreptați sau dirijați să erupă în poziție corectă.

Cât timp trebuie să fie purtat aparatul dentar mobil?

În general, un aparat dentar mobil  trebuie purtat pentru o perioadă de aproximativ 12 luni. Pot exista, însă, variații importante de la un individ la altul. În timp ce unele persoane pot obține rezultatele dorite după doar 6 luni de purtare a aparatului, la alte persoane poate fi necesară purtarea timp de 24 de luni, pentru a obține aceleași rezultate. 

Exemple de aparate mobile aplicate în clinica noastră: