Ortodonție Interceptivă pentru Copii
Ortodonție interceptivă pentru copii (Faza 1)
Ce este ortodonția interceptivă
Ortodonția interceptivă este ramura ortodonției pediatrice care abordează malocluziile în perioada de dentiție temporară și mixtă, la copii cu vârste între 3 și 11 ani. Tratamentul vizează prevenirea, oprirea sau inversarea evoluției unei malocluzii care se manifestă deja, dar nu este încă fixată definitiv în structura osoasă.
Spre deosebire de ortodonție preventivă, care se concentrează pe eliminarea factorilor de risc înainte ca o problemă să apară (de exemplu, corectarea obiceiurilor vicioase), ortodonția interceptivă acționează atunci când o anomalie deja există și e nevoie de intervenție directă.
Față de ortodonția corectivă, care lucrează pe dentiția permanentă completă (după 12 ani), faza interceptivă valorifică potențialul de creștere al maxilarelor pentru a obține rezultate pe care un aparat clasic nu le mai poate oferi.
Cele trei tipuri de ortodonție pediatrică se completează între ele:
Tip de ortodonție | Vârsta copilului | Obiectiv | Exemple de tratamente |
Preventivă | 0-4 ani | Prevenirea apariției malocluziilor dentare | Educație despre suptul degetului, păstrarea sănătății dinților de lapte, controlul respirației orale, aparate miofuncționale, aparate mobilizabile |
Interceptivă (Faza 1) | 3-11 ani, în special între 5-7 ani | Oprirea sau corectarea timpurie a malocluziilor dentare existente | Aparate ortodontice de expansiune, mască facială Delaire, aparate miofuncționale, menținătoare de spațiu, aparate mobilizabile |
Corectivă (Faza 2) | 12+ ani | Alinierea finală a dinților permanenți | Aparat dentar fix metalic, aparat dentar fix safir, alignere (gutiere) transparente |
Află mai multe despre tratamentele ortodontice complete pentru toate vârstele și serviciile noastre de stomatologie pediatrică (pedodonție), disponibile în clinicile Gentle Dentist.
La ce vârstă trebuie evaluat copilul?
Tratamentul interceptiv este recomandat copiilor la care dezvoltarea dinților sau a maxilarelor nu urmează un tipar armonios. Pe scurt, este potrivit pentru acei copii la care medicul observă din timp semne de „aliniere greșită” sau de creștere incorectă a oaselor feței.
Printre cele mai comune indicații ortodonție interceptivă se numără:
- suptul degetului după 4 ani;
- respirație orală cronică;
- dinți din față foarte proeminenți;
- mușcătura adâncă sau mușcătura inversată (malocluzie copii);
- dinți vizibil înghesuiți;
- pierderea prematură a molarilor de lapte.
Aspectele foarte frecvent omise sunt reprezentate de probleme de mușcătură incorectă, precum crossbite (mușcătură inversată) sau overjet (dinții din față, superior, sunt mult prea ieșiți în afară, în timp ce dinții din față, inferiori, sunt situați foarte în spate), de cele mai multe ori nefiind vorba de o problemă de dantură, ci de o problemă osoasă, maxilară, pentru care trebuie intervenit la vârste cât mai mici.
Astfel, nu toate problemele dentare la copii sunt evidente la prima vedere. Uneori, ele țin de modul în care cresc oasele maxilare sau de obiceiuri precum respirația pe gură sau suptul degetului ori a suzetei până la vârste mai mari. De aceea, controalele regulate la medicul stomatolog sunt importante. Tratamentul început la timp poate corecta sau ghida aceste probleme, astfel încât copilul să evite complicații mai serioase în adolescență și viața adultă.
Indicații clinice
Iată cele mai frecvente indicații pentru ortodonția interceptivă la copii:
- maxilar îngust – când nu există suficient spațiu pentru dinții permanenți, aceștia pot erupe strâmb sau înghesuit;
- crossbite posterior unilateral sau bilateral: dinții laterali superiori mușcă în interiorul celor inferiori;
- crossbite anterior (mușcătură inversată): incisivii inferiori mușcă în fața celor superiori;
- clasa II diviziunea 1 cu overjet mare: dinții frontali superiori sunt mult avansați, cresc riscul de traumatisme și pot afecta estetica zâmbetului;
- clasa III cu retruzie maxilară: maxilarul superior este subdezvoltat în comparație cu cel inferior; poate influența profilul facial al copilului și masticația;
- înghesuire severă (crowding): lipsă de spațiu pentru erupția dinților permanenți;
- pierdere prematură a unui molar de lapte, cu risc de migrare a dinților vecini;
- obiceiuri vicioase persistente: suptul degetului, folosirea suzetei după vârsta de 2-3 ani, interpoziție linguală, respirație orală cronică, toate acestea pot modifica poziția dinților și forma maxilarelor;
- apnee obstructivă de somn pediatrică, asociată cu palat ogival sau maxilar îngust, uneori corelată cu dezvoltarea incorectă a maxilarelor;
- anchiloglosie (frenul lingual scurt) cu impact asupra vorbirii și poziției dinților; în aceste cazuri, frenectomia laser poate fi recomandată înainte de începerea fazei interceptive.
Semne la care părintele trebuie să fie atent
Există semne pe care le poți observa acasă, care îți indică momentul potrivit pentru o evaluare ortodontică a copilului. Iată la ce semne ar trebui să fii atent:
- copilul respiră frecvent pe gură, mai ales noaptea;
- sforăie, are somn agitat sau pare obosit dimineața;
- suge degetul după vârsta de 4 ani;
- are dinții din față foarte proeminenți;
- mușcă invers (cu dinții de sus în interiorul celor de jos);
- după vârsta de 4 ani, nu prezintă spațieri între dinții frontali sau chiar are o aglomerare vizibilă de dinți care erup unul peste altul;
- are o aglomerare vizibilă de dinți care erup unul peste altul;
- a pierdut un molar de lapte cu mult înainte de termen;
- mestecă dificil sau evită alimentele tari;
- are dificultăți de pronunție care nu se ameliorează cu vârsta.
Dacă recunoști două sau mai multe dintre aceste semne la copilul tău, programează un consult ortodontic de evaluare. Nu înseamnă că este o problemă gravă, dar merită investigată din timp.
Cum decurge tratamentul interceptiv la Gentle Dentist: protocolul în 4 etape
În clinicile Gentle Dentist, avem un protocol ortodonție interceptivă structurat în etape tratament bine definite, astfel încât tu și copilul tău să știți la fiecare pas ce urmează, ce se întâmplă în clinică și ce trebuie făcut acasă.
Protocolul pornește de la un consult ortodontic complet, continuă cu un plan de tratament personalizat, trece printr-o fază activă de aparat (faza 1) și se încheie cu o perioadă de retenție și monitorizare până la erupția dinților permanenți. Fiecare etapă are rolul ei și nu poate fi sărită; rezultatele durabile vin din respectarea pas cu pas a procesului.
Etapa 1: Consultul inițial și diagnosticul
Prima vizită la cabinetul de ortodonție durează aproximativ 30-45 de minute și are rolul de a stabili dacă copilul are nevoie de tratament interceptiv, dacă mai poate aștepta sau dacă nu este cazul. Medicul ortodont parcurge împreună cu părinții istoricul medical al copilului (anamneza), apoi realizează un examen clinic detaliat al dinților, oaselor maxilare și ocluziei.
Pentru un diagnostic complet, sunt necesare investigații imagistice și amprente: ortopantomogramă (OPG), teleradiografie cefalometrică, fotografii intraorale și extraorale și, după caz, scanare digitală 3D sau amprente clasice ale arcadelor.
La finalul consultului, medicul ortodont îți comunică unul din trei rezultate: e nevoie de tratament interceptiv acum, urmează o perioadă de monitorizare cu reevaluare la 6 luni sau dezvoltarea copilului decurge fără probleme și nu necesită intervenție ortodontică.
Etapa 2: Planul de tratament personalizat
Atunci când există o indicație clară de tratament interceptiv, medicul ortodont elaborează un plan personalizat, bazat pe trei coordonate: tipul malocluziei, stadiul de creștere al copilului (evaluat prin metoda CVM, cervical vertebrae maturation, pe teleradiografie) și capacitatea copilului de a coopera cu aparatul ortodontic necesar.
Dacă fereastra terapeutică optimă este chiar acum (de exemplu, o Clasă III cu retruzie maxilară corectabilă cu mască facială purtată între 6 și 9 ani), se trece direct la Etapa 3, faza activă. Dacă, dimpotrivă, problema poate fi rezolvată mai eficient mai târziu, copilul intră într-un program de monitorizare periodică, cu reevaluare la 6 luni. Planul de tratament include obiectivele clinice, tipul de aparat recomandat, durata estimată și costurile.
Etapa 3: Faza activă (aparate și monitorizare)
Faza activă a tratamentului interceptiv durează în medie 12 luni, cu o variație tipică între 6 și 18 luni. În această perioadă, copilul poartă aparatul ortodontic recomandat, iar la cabinet vine pentru vizite de control, la un interval stabilit de medicul curant, în funcție de caz.
Vizitele de control au mai multe scopuri: medicul verifică integritatea aparatului, evaluează progresul tratamentului, ajustează componentele active (de exemplu, activarea șurubului la un disjunctor sau înlocuirea elasticelor la o mască de protracție) și răspunde la orice nelămurire pe care o aveți tu sau copilul tău.
Tipul de aparat folosit depinde direct de diagnosticul stabilit la Etapa 1. Pentru un maxilar îngust cu crossbite, soluția este un aparat de expansiune. Pentru o Clasă II cu overjet mare, intră în discuție un aparat funcțional. Pentru o Clasă III cu retruzie maxilară, mască de protracție extraorală, împreună cu un disjunctor maxilar. Detaliile despre fiecare tip de aparat le găsești în secțiunea următoare.
Etapa 4: Retenția și monitorizarea până la Faza 2
După încheierea fazei active, urmează o perioadă de retenție de 3-12 luni, în care rezultatele obținute sunt stabilizate. În funcție de tipul malocluziei tratate, copilul poate purta un retainer nocturn, un menținător de spațiu (pentru păstrarea spațiului unui dinte de lapte pierdut prematur) sau un aparat funcțional de menținere.
Ulterior, copilul intră într-un program de monitorizare periodică, cu vizite la 6-12 luni, până la erupția completă a dinților permanenți (în jurul vârstei de 11-12 ani). În unele cazuri, după Faza 1 nu mai este nevoie de niciun alt tratament. În altele, la adolescență urmează Faza 2: aparatul dentar fix clasic, care va alinia dinții permanenți. Faza interceptivă reduce semnificativ complexitatea Fazei 2.
Aparatele folosite în ortodonția interceptivă
Aparatele folosite în ortodonția interceptivă sunt diferite de aparatele dentare clasice pe care le poartă adolescenții și adulții. Ele nu lucrează doar pe deplasarea dinților, ci și pe modelarea oaselor maxilare aflate în creștere, motiv pentru care se mai numesc și aparate ortopedice.
În funcție de tipul malocluziei diagnosticate, medicul ortodont alege din trei mari familii de aparate ortodonție interceptivă:
- aparate de expansiune (pentru maxilar îngust și crossbite), cunoscute și sub denumirea de disjunctor;
- aparate funcționale (pentru Clasa II cu overjet mare);
- mască de protracție extraorală (pentru Clasa III cu retruzie maxilară).
La acestea se adaugă menținătoarele de spațiu (pentru menținerea spațiului pe arcadă în cazul unui dinte de lapte pierdut prematur) și habit breakerii (aparate care opresc obiceiurile vicioase).
Mai jos găsești o descriere a fiecărui tip de aparat: când se folosește și cum funcționează.
Aparate de expansiune maxilară sau Disjunctoarele
Aparatele de expansiune maxilară (RME: rapid maxillary expansion) sunt indicate copiilor cu maxilar îngust și crossbite posterior. Aparatul este fix, ancorat pe primii molari permanenți, cu un șurub central pe care părinții îl activează în fiecare zi (sau la 2 zile) cu un sfert de rotație. Activarea zilnică desface treptat sutura mediopalatină, încă neosificată complet la copiii de 5-11 ani, și lărgește maxilarul, în sens transversal.
Faza activă durează în general 1-3 luni, de expansiune propriu-zisă, ulterior urmând o etapă pasivă, de 6-9 luni, aceasta la fel de importantă și reprezentând consolidarea osului nou format. Aparatul rămâne pasiv în gură, în toată perioada de consolidare, pacientul continuând să vină la controale, dar mai rar, în general la 2 luni.
O alternativă este quad-helix, un aparat fix mai lent și mai controlat, fără șurub central. Quad-helix este preferat la copiii mai mici (5-7 ani), când expansiunea trebuie făcută gradual, sau în cazuri ușoare de crossbite. Alegerea între RME și quad-helix se face de medicul ortodont, în funcție de tipul și severitatea îngustimii maxilare.
Aparate funcționale pentru Clasa II
Aparatele funcționale sunt indicate copiilor cu malocluzie de Clasa II diviziunea 1: dinți frontali superiori avansați mult înaintea celor inferiori (overjet mare) și mandibulă subdezvoltată. Aparatul funcțional poziționează mandibula într-o poziție mai avansată, stimulând creșterea ei și redirecționând dezvoltarea facială.
Există mai multe tipuri: aparate funcționale mobile (Twin Block, activator, bionator) sau fixe (Herbst). Cele mobile pot fi scoase pentru masă și igienă orală, iar cooperarea copilului este esențială: aparatul trebuie purtat 14-16 ore pe zi pentru a fi eficient. Cele fixe nu pot fi scoase și nu depind de cooperarea zilnică.
Tratamentul Clasei III: Mască de protracție
Masca de protracție (face mask sau mască Delaire) este aparatul ortopedic recomandat copiilor cu malocluzie de Clasa III: maxilar superior subdezvoltat, mandibulă proeminentă, mușcătură inversată anterioară. Este un aparat extraoral, format dintr-un cadru care se sprijină pe frunte și bărbie, conectat printr-un sistem de elastice la un aparat fix din gură.
Tratamentul este eficient în perioada de pre-pubertate, între 6 și 9 ani, atunci când suturile faciale sunt încă deschise. Studiile arată că rezultatele obținute la această vârstă sunt foarte eficiente, iar în multe cazuri, există șanse de compensare dentară și evitarea chirugiei ortognate la vârsta adultă.
Protocolul presupune purtarea măștii faciale 12-16 ore pe zi (de obicei seara, noaptea și atunci când copilul este acasă, NU în contexte sociale), pe o perioadă de 6-12 luni. Masca poate fi purtată acasă, în timpul somnului sau după lecții. Cooperarea copilului și implicarea părinților sunt esențiale pentru succesul tratamentului.
Space Maintainers și Habit Breakers
Space maintainerii sau menținătoarele de spațiu sunt aparate fixe sau mobile care păstrează spațiul pe arcadă atunci când un molar de lapte este pierdut prematur. Fără un menținător de spațiu, dinții vecini migrează în spațiul liber, iar molarul permanent care ar trebui să erupă acolo nu mai are loc, ajungându-se la înghesuire dentară. Aparatul este simplu, discret și se poartă până la erupția dintelui permanent.
Habit breakerii sunt aparate fixe care ajută copilul să oprească obiceiurile vicioase persistente: suptul degetului după 3-4 ani, interpoziția limbii între dinți la deglutiție, mușcatul buzei. Aparatul nu este o pedeapsă, ci o barieră fizică ușoară care ajută copilul să își schimbe obiceiul fără frustrare. Înainte de aplicarea habit breakerului, lucrăm cu copilul și familia pentru a înțelege și accepta procesul. Ulterior, după Faza 1 sau în adolescență, copilul poate avea nevoie de un aparat dentar fix clasic în Faza 2.
Durata tratamentului și la ce rezultate să te aștepți
În cazul unui tratament ortodontic interceptiv, majoritatea părinților se întreabă cât durează Faza 1. Durata ortodonție interceptivă Faza 1 este de obicei între 15 și 24 de luni, repartizate astfel:
- faza activă: 3-9 luni;
- faza de retenție: 6-12 luni;
- monitorizare ulterioară până la erupția completă a dinților permanenți (variabilă, până la vârsta de 11-12 ani).
În ceea ce privește rezultate tratament interceptiv, acestea sunt măsurabile și documentate clinic. Iată la ce rezultate te poți aștepta, în mod realist, după Faza 1:
- reducerea riscului de traumatism la incisivii frontali (relevant mai ales la copiii cu overjet mare);
- corectarea crossbite-ului anterior sau posterior, cu efecte pozitive asupra simetriei faciale și funcției masticatorii;
- lărgirea maxilarului îngust, care creează spațiul necesar pentru erupția corectă a dinților permanenți;
- reducerea sau eliminarea nevoii de extracții dentare în Faza 2;
- simplificarea unui eventual tratament cu aparat fix la adolescență, atât ca durată, cât și ca complexitate;
- îmbunătățirea respirației nazale și a calității somnului la copiii cu palat ogival sau maxilar îngust;
- stoparea obiceiurilor vicioase și a efectelor lor asupra dezvoltării orale.
Faza 1 nu garantează evitarea totală a unui aparat dentar la adolescență. În multe cazuri, Faza 2 rămâne necesară, dar este mai scurtă, mai simplă și deseori nu mai sunt necesare extracții dentare.
Preț ortodonție interceptivă la Gentle Dentist
Știm că, pentru mulți părinți, costul este un factor important în decizia de a începe tratamentul. Așadar, este inevitabil să nu apară întrebări legate de preț ortodonție interceptivă. Un cost Faza 1 variază în funcție de tipul malocluziei, complexitatea cazului, durata fazei active și aparatul ales. La finalul consultației inițiale, primești planul de tratament cu toate costurile implicate, astfel încât să te poți pregăti eficient.
Mai jos găsești tabelul cu prețurile orientative pentru tratamentul interceptiv:
Serviciu | Preț |
Consultație ortodonție | 300 lei |
Există tratament ortodontic gratuit copii? În România, unele servicii stomatologice pentru copii pot fi decontate prin CAS, însă tratamentul ortodontic complet (inclusiv aparatele) este, în majoritatea cazurilor, doar parțial acoperit sau deloc decontat. Consultațiile de bază pot fi uneori gratuite sau compensate pentru copii sub 18 ani, însă dispozitivele ortodontice rămân, de regulă, costuri suportate de părinți.
La Gentle Dentist, vei primi întotdeauna un plan de tratament clar, cu costuri explicate de la început, fără surprize pe parcurs. Scopul nostru este să îți oferim toate informațiile necesare pentru a lua o decizie informată, în ritmul potrivit pentru tine și copilul tău.
Echipa de ortodonți Gentle Dentist
În cadrul clinicilor Gentle Dentist, tratamentul ortodontic interceptiv este realizat de medici specialiști ortodonți, cu experiență în ortodonția pediatrică și formare continuă în tehnici de ortopedie dento-facială. Avem în echipă medici ortodonți înregistrați la Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR), care colaborează strâns cu medicii pedodonți, terapeuții miofuncționali din clinică și medicii ORL, pentru o abordare interdisciplinară a fiecărui caz.
Pentru micii pacienți, atmosfera la cabinet este la fel de importantă ca tehnica medicală. Echipa noastră este formată în comunicarea cu copiii, în gestionarea anxietății dentare și în implicarea părinților ca parteneri în tratament. Dacă ești în căutarea unui medic ortodont sau specialist ortodonție pediatrică, te invităm să-i cunoști pe cei din echipa Gentle Dentist.
Dr. Lucia Bărbieru
Medic specialist ortodonție și ortopedie dento-facială
Dr. Lucia Bărbieru este medic specialist în ortodonție și ortopedie dento-facială, absolventă a Facultății de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Lucrează cu drag atât cu cei mici, cât și cu adulții, iar în relația cu copiii are o abordare blândă și răbdătoare, care îi ajută să se simtă în siguranță la fiecare vizită.
Este preocupată să rămână mereu la curent cu noutățile din domeniu, participând constant la cursuri și formări. În cabinet, pune accent pe explicații simple, pe încredere și pe un parcurs cât mai confortabil pentru fiecare pacient.
Dr. Raluca Rusan (Tote)
Medic specialist ortodonție și ortopedie dento-facială
Dr. Raluca Rusan (Tote) este medic specialist în ortodonție și ortopedie dento-facială. Pentru ea, ortodonția nu înseamnă doar îndreptarea dinților, ci este o mică parte dintr-un întreg. Pentru o mușcătură corectă, este nevoie să ne uităm la respirație, postură și articulația temporo-mandibulară. Lucrează cu răbdare și empatie atât cu adulții, cât și cu copiii, reușind să creeze un spațiu în care pacienții se simt înțeleși și în siguranță. Colaborează frecvent cu specialiști din alte domenii, precum ORL, logopedie sau kinetoterapie, pentru a obține rezultate cât mai bune și echilibrate.
Întrebări frecvente despre ortodonția interceptivă
La ce vârstă trebuie dus copilul prima dată la ortodont?
Asociația Americană de Ortodonție (AAO) recomandă primul consult ortodontic la 7 ani. La Gentle Dentist, recomandăm o evaluare între 5 și 7 ani, când erup primii molari permanenți și incisivii. La această vârstă, medicul ortodont poate identifica anomalii scheletale care răspund cel mai bine la tratament timpuriu. Un consult la 5-7 ani nu înseamnă tratament obligatoriu, ci doar diagnostic.
Care este diferența între ortodonția interceptivă și ortodonția clasică?
Ortodonția interceptivă se face la copii între 3 și 11 ani, în perioada dentiției mixte, și acționează asupra oaselor maxilare aflate în creștere. Poate corecta probleme scheletale, nu doar de aliniere a dinților. Ortodonția clasică (corectivă) se face după 12 ani, pe dentiția permanentă, și se concentrează pe deplasarea dinților prin aparat fix sau aligneri. Cele două faze pot fi complementare în cazul aceluiași copil.
Cât durează tratamentul interceptiv?
Faza activă durează în medie 12 luni, cu variație între 6 și 18 luni, urmată de o perioadă de retenție de 3-12 luni. Total Faza 1: aproximativ 15-24 de luni. După aceea, copilul intră în program de monitorizare până la erupția completă a dinților permanenți, în jurul vârstei de 11-12 ani.
Doare aparatul de ortodonție pentru copii?
Aparatele ortodontice nu provoacă durere acută. În primele câteva zile după aplicare sau după o activare, copilul poate resimți o presiune sau o sensibilitate ușoară la nivelul dinților sau al obrajilor. Disconfortul se ameliorează rapid și poate fi gestionat cu alimente moi și, în rare cazuri, cu un analgezic adaptat copilului. Pe măsură ce copilul se obișnuiește cu aparatul, acesta nu îl mai sesizează, iar orice disconfort sau presiune rămâne doar de moment, în cazul unei activări, preț de câteva minute.
Copilul meu va mai avea nevoie de aparat dentar și în adolescență (Faza 2)?
Faza 1 nu garantează evitarea totală a Fazei 2 (purtarea de aparat dentar în adolescență), dar o face mai scurtă și mai simplă. În multe cazuri, după ortodonția interceptivă, urmează la 11-14 ani un aparat fix clasic pentru alinierea fină a dinților permanenți. Avantajul: Faza 2 este, statistic, mai rapidă și scade riscul de necesitate a extracțiilor sau a intervențiilor chirurgicale.
Este decontat tratamentul prin CAS?
Anumite servicii ortodontice pentru copii pot fi decontate parțial prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în cazul clinicilor cu contract CAS și în limita pachetelor disponibile. Pentru statutul actual al decontării și pentru a afla ce servicii sunt eligibile în cazul copilului tău, te invităm să întrebi la recepția Gentle Dentist.
Ce se întâmplă dacă amânăm tratamentul?
Unele probleme ortodontice pot fi corectate la fel de bine mai târziu (de exemplu, înghesuirea ușoară a incisivilor inferiori). Altele se agravează în lipsa intervenției: o Clasă III netratată poate ajunge la o asimetrie facială pronunțată, iar la adult corectarea presupune chirurgie ortognatică. Decizia de a amâna sau nu se ia împreună cu medicul ortodont, în funcție de tipul anomaliei și prognosticul fără tratament.
Copilul poate mânca și vorbi normal cu aparatul?
Da, după o perioadă scurtă de acomodare. În prima săptămână, copilul poate avea o ușoară modificare a vorbirii (dicție) și dificultate cu alimentele tari sau lipicioase. De asemenea, inițial va apărea o salivație abundentă, dar care se va regla după câteva zile, când copilul se obișnuiește cu aparatul. Recomandăm alimente moi în prima săptămână și evitarea bomboanelor lipicioase, a gumei de mestecat și a alimentelor foarte tari pe toată durata tratamentului. Vorbirea revine la normal după câteva zile, chiar mai repede, dacă acesta exersează vorbirea mai mult.
Cum aleg între expandor palatal și quad-helix?
Alegerea o face medicul ortodont, în funcție de severitatea îngustimii maxilare, vârsta copilului și gradul de cooperare al familiei. Expandorul palatal (RME) acționează rapid, cu rezultate vizibile în 4-6 săptămâni, dar necesită activare zilnică de către părinte. Quad-helix lucrează mai lent, fără activare manuală, și este preferat la copiii mai mici sau în cazuri ușoare. Ambele aparate au eficiență dovedită clinic.
Este obligatorie Faza 1 pentru toți copiii cu malocluzie?
Nu. Faza 1 este recomandată doar atunci când intervenția timpurie aduce un beneficiu clar: corectarea sau reducerea unei probleme scheletale, prevenirea unei traume dentare, lărgirea unui maxilar îngust, oprirea unui obicei vicios. La copiii cu probleme strict de aliniere a dinților (înghesuire ușoară, dinți rotați), e mai eficient să se aștepte erupția completă a dinților permanenți și să se intre direct în Faza 2, dar, de cele mai multe ori, dinții incorect aliniați sunt efectul unor oase insuficient dezvoltate sau a unor obicieiuri vicioase care trebuie adresate corespunzător.
Programează-te acum
Blvd. Corneliu Coposu Nr.7, Bl. 104, Sc. 2, Ap. 47, etaj 5, (interfon 047), Sector 3, București
Str. Constantin Aricescu Nr.36, Sector 1, București
