Ce se întâmplă dacă vă spălați pe dinți doar o dată pe zi

in Afectiuni, Blog, Cele mai citite decembrie 16, 2020

Periajul dinților de două ori pe zi, după cum recomandă medicii dentiști, este un obicei pe care mulți dintre noi îl încalcă. Chiar această greșeală atrage după sine multe probleme în sfera sănătății orale.

Bacteriile care populează cavitatea orală sau gura se modifică la fiecare 12 ore, astfel încât să poată menține populația (de bacterii) sub control. Așa că ideal ar fi ca fiecare dintre noi să își perieze dinții la fiecare 12 ore. Din păcate, pot să apară situații în care este dificil să respectăm această regulă, iar astfel spălatul pe dinți are loc doar o dată pe zi. Însă experții în sănătatea orală atrag atenția asupra faptului că momentul zilei în care nu ar trebui să sărim peste periajul dinților este seara. Mai exact, înainte de culcare, pentru că cel mai periculos moment pentru dinți este reprezentat de orele în care dormim.

Explicația are legătură, în principal, cu producția de salivă. Deci cel mai periculos interval orar pentru dantura noastră este intervalul în care dormim, deoarece în aceste ore producția de salivă este redusă. Astfel cavitatea bucală devine un mediu mult mai acid în comparație cu alte momente ale zilei.

Să nu uităm nici faptul că mulți oameni respiră pe gură în timpul somnului – din varii motive medicale. Din această cauză, cavitatea bucală devine și mai uscată. Fără salivă (sau fără o cantitate suficientă de salivă), care este principalul agent de protecție pentru dinții noștri, dinții și gingiile au de suferit.

Consecințe pentru cavitatea bucală

Desigur, nu trebuie să uităm că recomandarea generală a medicilor dentiști de pretutindeni este să ne periem dinții de două ori pe zi, alegând o periuță de dinți cu perii moi. În caz contrar, dacă ne spălăm pe dinți doar o dată pe zi, pot să existe consecințe mult mai grave pentru sănătatea noastră, dincolo de cele din sfera cavității bucale.

Respirație urât mirositoare

Aliații de bază pentru a lupta împotriva respirației urât mirositoare sau halitozei cronice sunt:

  • periajul dinților
  • folosirea aței dentare
  • folosirea apei de gură

Bacteriile se acumulează în gură pe parcursul zilei și în timpul somnului, așa că dacă întrerupeți ciclul dezvoltării bacteriilor doar o dată la 2 de ore, respirația va avea un miros neplăcut.

Există riscul de a face o boală parodontală

Dacă vă periați dinții doar o dată pe zi, în special dacă faceți acest lucru doar dimineața, nu veți face decât să vă creșteți riscul de a dezvolta boală parodontală și, din păcate, de a vă confrunta cu o complicație a bolii parodontale: pierderea dinților în stadiile avansate ale acesteia.

Rețineți: dacă înainte de a merge la culcare mâncați o ciocolată, o napolitană ori o cantitate mică de fructe deshidratate, zahărul din respectiva gustare este precum un cadou pe care îl faceți bacteriilor din cavitatea bucală. De aceea este important să vă spălați pe dinți. În caz contrar, dacă lăsați bacteriile să se hrănească întreaga noapte cu zaharurile din acea gustare, va crește riscul de a dezvolta placă bacteriană și alte probleme dentare.

Veți face cu siguranță carii dentare

Chiar dacă boala parodontală reprezintă un posibil rezultat al faptului că vă spălați pe dinți doar o dată pe zi, cariile dentare sunt o certitudine a nerespectării regulii periajului dentar de două ori pe zi. Medicii dentiști atrag atenția că acest lucru, legat de apariția cariilor dentare, este îndeosebi adevărat dacă vă spălați pe dinți doar dimineața.

Așa că rețineți: dinții trebuie periați și înainte de culcare, mai ales dacă ați luat o gustare seara.

Mai multe vizite la cabinetul medicului dentist

Cariile dentare ocazionale nu sunt un lucru neobișnuit. Așa că știți, probabil, că rezolvarea unei carii dentare este un eveniment inofensiv, o „rutină”. Dar rețineți că dacă nu vă preocupați de igiena orală corectă a dinților – și rămâneți blocat în regula de a vă spăla doar o dată pe zi pe dinți – nu veți face decât să agravați anumite probleme dentare, ceea ce va duce, în timp, la posibilitatea de a merge mai des la medicul dentist. În timp, veți avea nevoie de lucrări dentare din ce în ce mai scumpe, care ar fi putut fi prevenite dacă alegeați să respectați sfatul medicului dentist.

Boala parodontală poate duce la apariția altor probleme

Prin faptul că nu vă spălați pe dinți de două ori pe zi, probabilitatea de a dezvolta boală parodontală este mai mare. Din păcate, boala parodontală poate declanșa o serie de alte probleme de sănătate. Printre acestea se află:

  • bolile renale– un studiu din 2010 publicat în „Journal of Periodontology” a arătat că adulții cu boală parodontală au un risc de cinci ori mai mare de a dezvolta boală cronică renală;
  • diabet zaharat– un studiu din 2020 publicat în „Diabetologia” a concluzionat că sporirea periajului dentar a rezultat într-o reducere cu 8% a riscului de diabet;
  • pneumonie– un studiu din 2003 din „Annals of Periodontology” a constatat că îmbunătățirea măsurilor de igienă orală a redus incidența de pneumonie cu aproape 40%;
  • demență– un srtudiu din „Journal of the American Geriatrics Society” a arătat că persoanele care au recunoscut că nu se spală zilnic pe dinți au avut un risc mai mare, între 22% și 65%, de a dezvolta demență, în comparație cu persoanele care se spălau regulat pe dinți.

Referințe bibliografice:


Pentru detalii și programări adresează-te medicilor de la Advanced Gentle Dentist, specializați în stomatologia laser în Germania și în Statele Unite